Preacuvioase Părinte Stareț Petru,
Preacuvioase Părinte Proinstareț Chiril,
Cinstiți părinți, frați și surori ai Sfintei Mănăstirii stravropighii patriarhale a Cinstitului Înaintemergător,
Iubiți fii și fiice în Domnul,
Harul și pacea Domnului nostru Iisus Hristos fie cu voi,
În marea Sa dragoste pentru lume și pentru neamul omenesc, Tatăl nostru ceresc așază în fiecare generație oameni sfinți care să ne călăuzească, să ne ocrotească și să ne ajute să pășim pe calea mântuirii Acești sfinți au înfruntat multe greutăți și încercări în viața lor, însă inima lor a fost întru torul dăruită lui Dumnezeu, de aceea și Domnul i-a ales și i-a uns cu harul și cu dragostea Sa, asemeni Judecătorilor din Vechiul Testament, ca să ne izbăvească de sub stăpânirea celor ce voiesc să ne jefuiască pe noi, noul Israel. Iar ei, la rândul lor – venind parcă de nicăieri – ne descoperă adevărata fire și adevăratul înțeles al poruncilor lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, acești sfinți, pe care Dumnezeu i-a așezat în viața noastră, spre binele nostru și al întregii lumi, au arătat că poruncile lui Hristos nu sunt doar niște legi exterioare, ci descoperirea vieții dumnezeiești. Într-adevăr, prin acești sfinți bărbați și femei, ne-am încredințat că Dumnezeu este dragoste și că Dumnezeu este smerenie. Prin pilda lor învățăm și noi să păzim „căile dreptății” (Pilde 2, 8) și să ducem o viață sfântă.
După cum ne-a arătat istoria, prin sfinți, cuvintele sfinte și prorocești ale Împăratului Solomon prind viață:
„Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge de ele. În ochii celor fără de minte, drepţii sunt morţi cu desăvârşire şi ieşirea lor din lume li se pare mare nenorocire. Şi plecarea lor dintre noi, un prăpăd, dar ei sunt în pace. Chiar dacă, în faţa oamenilor, ei au îndurat suferinţe, nădejdea lor este plină de nemurire. Şi fiind pedepsiţi cu puţin, mare răsplată vor primi, căci Dumnezeu i-a pus la încercare şi i-a găsit vrednici de El. Ca pe aur în topitoare, aşa i-a lămurit, şi ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Străluci-vor în ziua răsplătirii şi ca niște scântei care se lasă pe miriște, aşa vor fi. Judeca-vor neamurile şi stăpâni vor fi peste popoare şi Domnul va împărăți întru ei, în veci. Ei vor înţelege adevărul, ca unii care şi-au pus încrederea în Domnul; cei credincioşi vor petrece cu El în iubire, căci harul şi îndurarea sunt partea aleşilor Lui” (Înțelepciunea lui Solomon 3, 1-9).
Păstorul cel Bun și Domnul nostru a văzut inima curată și neprihănită a tânărului Serghei și a vegheat asupra lui, așteptând ca acesta să răspundă adevăratei Lui chemări. După ce a trăit în Rusia în vremuri foarte tulburi și s-a abătut pentru o vreme de la adevărata cale a lui Hristos, viitorul Părinte Sofronie a purces pe calea unui pelerinaj sfânt, în căutarea acelor idealuri în stare să-i potolească setea de adevăr. În cele din urmă, după cum știm cu toții, și-a părăsit patria și familia, călătorind prin multe țări și a ajuns în Grădina Maicii Domnului, la Sfântul Munte Athos, unde va cultiva semințele smereniei, ale dragostei și ale rugăciunii, care fuseseră sădite în inima lui cu ani în urmă. La Sfântul Munte, a fost povățuit duhovnicește de alți mari părinți și sfinți nevoitori, precum Sfântul Nicolai Velimirovici, care l-au sprijinit în nevoința și în viața sa duhovnicească. Acolo a devenit ucenicul Sfântului Siluan, marele luminător și stâlp de lumină, din inima căruia a izvorât, ca dintr-un izvor adânc, apă duhovnicească pentru Cuviosul Sofronie. Este limpede că această povățuire duhovnicească plină de însuflare a adăpat vlăstarele iubirii care începuseră să încolțească în inima Sfântului Sofronie.
Odată cu trecerea anilor, Sfântul Sofronie și-a însușit înțelepciunea și învățătura părinților aghioriți și mai cu seamă a Sfântului Siluan. La timpul cuvenit, el a luat hotărârea să viețuiască în isihie și să se îndeletnicească în chip mai desăvârșit cu lucrarea rugăciunii lui Iisus în inima sa. Călăuzit de Duhul Sfânt, Cuviosul Sofronie a venit pe aceste sfinte meleaguri, sfințite de sângele mucenicilor și de corul sfinților Insulelor Britanice: meleaguri cunoscute ca amvonul Sfântului Aristobul, care a fost primul episcop al Britaniei, sau ca arena mărturisirii întâiului Sfânt Mucenic Alban, meleaguri cunoscute ca țara Sfântului Rege Edmund și a scrierilor duhovnicești ale Sfântului Beda Venerabilul. Da, aici, în sfântul ținut al Essexului, a întemeiat el mănăstirea închinată Sfântului Ioan Botezătorul. Iar aceasta nu la întâmplare, căci și Botezătorul s-a retras în pustie și a căutat pacea, liniștea și tăcerea, departe de zgomotul, de tumultul și de violența lumii. Bineînțeles, Sfântul Ioan nu a fost singur, el a avut ucenici și fii duhovnicești sub ocrotirea sa părintească, pe care i-a călăuzit la Hristos. La fel și Sfântul Sofronie i-a adunat pe fiii săi duhovnicești sub oblăduirea sa, precum își adună pasărea puii sub aripi, ca să-i călăuzească la Hristos și la lumina Lui cea neînserată.
Așa cum Prorocul Ilie și-a lăsat mantia ucenicului său Elisei, la fel și Sfântul Sofronie și-a încredințat mantia Părintelui Chiril și acum Părintelui Petru, care continuă sfânta tradiție a monahismului adus și sădit aici de acest mare Sfânt. Mulți oameni îl cunosc astăzi pe Sfântul Sofronie ca pe un înzestrat teolog și iconograf. Însă marea sa influență și profunda sa dăruire față de Hristos pot fi observate nu numai în sfintele sale icoane și scrieri teologice. De pildă, este cu neputință să determinăm numărul credincioşilor și al creștinilor evlavioși care au venit la el de-a lungul anilor din toate colțurile pământului pentru sprijin și povățuire duhovnicească. Zilele și nopțile și le petrecea în rugăciune adâncă, rugându-L pe Dumnezeu să tămăduiască inimile zdrobite ale oamenilor. Și, bineînțeles, acest mare Sfânt nu le oferea semenilor săi propria lui înțelepciune și cuvinte, ci mai degrabă, Îl dăruia pe Hristos și cuvintele lui Hristos celor ce însetau de dreptate, de adevăr și de Împărăția cerurilor. De-a lungul vieții sale, Sfântul Sofronie a devenit un izvor de tămăduire pentru cei ce sufereau trupește și sufletește, alinând durerea păcatului. În toate lucrurile el vedea frumosul, îndeosebi în natură și în zidirea lui Dumnezeu. Pentru el, crinii câmpului vădeau mâna Ziditorului, Care a țesut cu măiestrie acest covor minunat, în timp ce păsările cerului Îl slăveau în felul lor pe Făcătorul lumii.
Cu ocazia acestui praznic duhovnicesc, ne-am adunat aici ca pelerini și sărbătorim ca o familie sfințenia vieții acestui mare Părinte. Am venit aici, fiecare dintre noi, să ne plecăm genunchii și să-i cerem nu numai binecuvântarea, ci și rugăciunea și mijlocirea înaintea tronului lui Dumnezeu. Precum a slujit la Sfântul Altar aici pe pământ, îi cerem acum să se roage pentru noi la Altarul ceresc al raiului. Așa cum ne spun cântările slujbei, Sfântul Sofronie este ca o trâmbiță care face cunoscut cu putere adevărul lui Hristos, și cu toții ne-am adunat aici la Essex ca să ascultăm mesajul melodios al dragostei ce izvorăște din mormântul său.
Sfânta și Marea Biserică a lui Hristos, Patriarhia Ecumenică, a recunoscut sfințenia vieții Cuviosului Sofronie, trecându-l în mod oficial în rândul sfinților Bisericii. Însă, în adâncul inimii poporului lui Dumnezeu, el era socotit sfânt chiar din timpul vieții. Biserica îi cheamă pe credincioșii din toată lumea să-i aducă Sfântului cinstea cuvenită adevăraților fii ai lui Dumnezeu. Preafericirea Sa, Patriarhul Bartolomeu, nădăjduise să fie prezent aici și să slujească în această zi binecuvântată și sfântă, dar împrejurările nefericite din lume nu i-au îngăduit. Cu toate acestea, Preafericitul nostru Patriarh și cinstiții episcopi ai Bisericii Mame din Constantinopol sunt alături de noi în duh în această zi și împărtășesc împreună cu noi bucuria acestui praznic ceresc. Firește, eu nu am venit în locul Preafericirii Sale, ci mai degrabă cu dragoste părintească și rugăciune, ca să mă fac și eu părtaș la bucuria, cinstea și binecuvântarea acestei prime prăznuiri a pomenirii Sfântului Sofronie de la Essex, Athonitul, Starețul, Învățătorul, Părintele.
O idee predominantă în învățătura Sfântului Sofronie este aceea că instituțiile Bisericii sunt un dar al Duhului Sfânt. De aceea, este de mare însemnătate să lucrăm împreună aici ca să statornicim prezența și mărturia creștină pe aceste meleaguri. Fie ca împreună-lucrarea noastră să fie caracterizată de noblețea duhului Cuviosului Sofronie, care îi trata pe toți cei din jurul lui cu mare cinste, ca și cum ar fi fost de neam nobil – simțământ de care lumea noastră zdrobită și dezbinată are în prezent mare nevoie. De aceea îl rog pe Sfântul Sofronie să ne ajute să consolidăm Biserica în această țară și să mijlocească pentru ocrotirea Patriarhiei Ecumenice, a Bisericii Mame și a tuturor celor ce se ostenesc pentru drepturile ei.
Anglia, Marea Britanie, precum și întreaga lume sunt binecuvântate acum de Sfântul Sofronie, care a dat lumii cea mai mare comoară a sa: inima lui plină de dragostea lui Hristos. Aflându-mă aici astăzi alături de dumneavoastră, inima mea cântă și ea sfânta cântare de la utrenie:
„Fericite ținut al Marii Britanii, ai primit înlăuntrul tău cinstitele și sfintele moaște ale Cuviosului Sofronie Făcătorul de minuni, pe care Domnul l-a învrednicit să devină sălașul slăvit al Duhului Sfânt, izvorând neîncetat darurile harului dumnezeiesc celor ce se apropie cu credință adevărată”.
Bucură-te, așadar, poporule al lui Dumnezeu, și înalță mulțumiri și laude pentru că în vremea aceasta Tatăl nostru ceresc nu a uitat lumea noastră. Prăznuim viața acestui mare luminător și aflăm mângâiere pentru că ne-am învrednicit să viețuim în umbra harului său. Să avem rugăciunea lui de sus, ca să învățăm și noi să umblăm în lumina lui Hristos.